Munca în grup este un efort comun, unde fiecare expunere nu este o simplă completare, ci o amplificare în obținerea unei finalități valoroase.
În perioada 1-3 februarie, Centrul de instruire al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) a marcat punctul de întâlnire dintre experții români ai misiunii TAIEX (Instrumentul European de Asistență Tehnică și Schimb de Informații) și reprezentanții sistemului administrației penitenciare, în vederea evaluării necesităților de personal din cadrul sistemului, cu o ulterioară elaborare a unui set de recomandări conform necesităților identificate.
Astfel, pentru identificarea cerințelor de personal, membrii misiunii au efectuat în aceste zile vizite în mai multe instituții penitenciare, familiarizându-se în ansamblu cu particularitățile segmentului penitenciar, precum și cu planificarea și distribuirea acestora la momentul actual.
De asemenea, prin prisma propriei experiențe, pe parcursul instruirilor dumnealor au venit probatoriu cu cele mai bune practici la nivel european prin care au reușit să aprobe standardele de dotare cu personal în cadrul sistemul penitenciar românesc.
Spre final, pe baza informațiilor culese și a bunei comunicări, experții TAIEX au semnat o foaie de parcurs în ceea ce înseamnă identificarea cadrului de personal pentru sistemul de detenție din Republica Moldova, așa încât resursa umană să dea sens și semnificație în rezolvarea tuturor impedimentelor specifice eșantionului penitenciar.

