În mod tradițional, în cea de-a doua duminică a lunii august, în Republica Moldova se sărbătorește Ziua Lucrătorului din Construcții.
Meseria de constructor este una dintre cele mai vechi activități umane, grație căreia s-au ridicat cele mai frumoase edificii pe pământ.
Cu această ocazie, aducem cele mai sincere și frumoase urări de bine tuturor constructorilor, proiectanților, designerilor, arhitecților care activează în domeniul construcțiilor în sistemul administrației penitenciare.
Această sărbătoare profesională este un bun prilej de a ne exprima înalta apreciere pentru activitatea desfășurată, pentru contribuția importantă la îmbunătățirea condițiilor de trai, la dezvoltarea și modernizarea aspectului arhitectural și valoarea incontestabilă pe care o aduceți în dezvoltarea sistemului administrației penitenciare.
Pentru profesionalismul şi abnegația tuturor lucrătorilor din domeniul construcțiilor, Administrația Națională a Penitenciarelor, Vă adresează sincere felicitări și urări de bine, dorindu-vă sănătate, creativitate, recunoaștere şi recunoștință de la cei cărora le îmbunătățiți condițiile de viață, de muncă şi de petrecere a timpului liber, realizări remarcabile în plan profesional, proiecte interesante şi numai bucurii în familie.
Cu deosebit respect,
Conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor

