Astăzi, 22 octombrie 2019, la sediul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă a fost încheiat un Acord de colaborare cu Administraţia Naţională a Penitenciarelor pentru următorii 5 ani.
Acordul, pentru Administrația Națională a Penitenciarelor, a fost semnat de către directorul ANP, Liuba Jignea-Suveica și de Raisa Dogaru, Directorul ANOFM, pentru Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă.
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă va asigura, prin intermediul agențiilor teritoriale, servicii de informare şi consiliere profesională a deținuților, medierea muncii şi formare lor profesională. Potrivit acordului, agențiile teritoriale vor efectua vizite trimestrial în penitenciare, sau la necesitate, vor asista persoanele deținute cărora le-a rămas să execute cel mult 6 luni de închisoare.
«Vă invităm să participați alături de sistemul administrației penitenciare la procesul integraționist al persoanelor liberare din locurile de detenție. Sper să avem o colaborare eficientă, prin a întinde o mâna de ajutor deținuților în ai pregăti pentru piața muncii», a specificat Liuba Jignea-Suveica.
«Vom asigura în continuare asistența necesară persoanelor deținute, întru reintegrarea socială a eliberaților, astfel să fie asigurați cu un loc de muncă», a spus Raisa Dogaru.
Conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor își reafirmă intenția de a contribui la reintegrarea socială a persoanelor eliberate din locurile detenție, prin intermediul oferirii informaţiei cu privire la locurile de muncă disponibile pe piaţă şi angajarea propriu-zisă în câmpul muncii.
Serviciul mass-media
Tel: (022) 409-767
e-mail: presa@anp.gov.md

