Skip to main content

Promovarea absolvenților Academiei de Poliţie „Ștefan cel Mare” a MAI în cadrul instituțiilor subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor

O nouă generație de ofițeri, absolvenți ai Academiei de Poliţie „Ștefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne, au fost repartizați ieri, 4 mai 2022, pentru a-și desfășura activitatea în instituțiile subordonate ANP.

Șapte absolvenți și-au făcut studiile pe parcursul a trei ani la Facultatea Drept, Ordine Publică și Securitate Civilă – specialitatea Securitatea penitenciară și au primit gradul special primar al ofițerilor de penitenciare „inspector de justiție”, care le va permite inițierea carierei în cadrul sistemului administrației penitenciare.

În cadrul ședinței a fost prezent directorul Administrației Naționale a Penitenciarelor, Anatolie Falca, care a transmis un mesaj de felicitare tinerilor ofițeri, dorindu-le mult succes și încredere în profesia pe care și-au ales-o.

Menționăm că procesul de repartizare a studenților se efectuează în mod transparent, în funcție de rezultatele obținute pe parcursul anilor de studii, precum și în conformitate cu aspirațiile absolvenților.