Skip to main content

La Penitenciarul nr.10 Goian au răsunat colinde și clinchete de clopoței

Astăzi, 6 ianuarie 2023, în ajunul Crăciunului, minorii Penitenciarului nr.10 Goian au susținut un concert de colinde și urături, dedicat sărbătorilor de iarnă.

Evenimentul a fost organizat de Secția reintegrare socială a instituției în comun cu partenerii săi și a avut scopul de a promova și valorifica tradițiile populare.

Totodată, datorită recomandărilor specialiștilor din domeniul drepturilor copilului, în vederea consolidării legăturii cu familia și societatea, la eveniment au fost prezente și rudele minorilor, or, revederea cu rudele reprezintă un sprijin moral și psihologic enorm pentru minori, motivându-i să manifeste un comportament demn.

La finele evenimentului, a fost petrecută o slujbă duhovnicească ce a avut menirea să promoveze valorile spirituale în preajma Crăciunului.